”Oare mai e ceva dupa Craciun ?”
Asa guitau trei porci in cocina lor de zi cu zi. Era in noiembrie. Si era inca bine. Primisera de dimineata cate o portie mare de cartofi prajiti, iar pe la pranz Sana. Cu covrigi. Banuiau ca la cina o sa fie si mai interesant si banuielile lor se adeverira. La cina primisera bataie, ca prea guitau ca porcii. Dar nu se mai suparara, stiau de acum ca asa sunt oamenii, magari.
A doua zi, spre mirarea tuturor soarele rasari cam tot din partea aia de unde se indeletnicea sa rasara de ceva vreme. Ce bucurie, ce emotie, ori ce zbucium isca chestia asta cu soarele in sufletul lor nu se stie, cert este ca ramasera asa cu ochii spre cer pana cand spre pranz incepu sa ninga. Nici unu dintre ei nu mai vazuse zapada pana atunci asa ca pozitiei lor, cu capul in sus, nu-i mai adaugara decat un mestecat sfios, aproape imperceptibil. Stateau acum toti cu gurile intredeschise asteptand sa le cada cate un fulg de nea pe limba. Se facu iar seara si toti trei, obositi, infrigurati si acuzand un inceput de spondiloza considerara ca ar fi timpul sa-si sprijine genele unele de altele pret de o noapte.
Asa trecura saptamani intregi in care mai descopereau cate ceva din cele ce-i inconjurau si pana la care aveau totusi accesul limitat.
Intr-o dimineata ziua dadea semne de agitatie. Dincolo de cocina lor curtea fremata. Baloti intregi de paie erau aruncati in mijlocul curtii, cazane mari cu apa fierbeau aburind in aerul rece de dimineata. Strigate, injuraturi si o mireasma de tuica fiarta ajunsera pana la urechile si respectiv raturile porcilor. Asta nu putu decat sa le dea de gandit si pentru ca ganditul sa le tihneasca se retrasesera in fundul cocinei, unde priveau intrebatori unul la altul, asteptatnd ca la macar unu ganditul asta sa dea roade. Ceva le spunea ca nu-i chiar de bine si un soi de neliniste le facuse pielea de gaina. Se auzeau pasi indreptandu-se spre ei si un miros cunoscut de cizme de cauciuc ii facuse sa ridice usor raturile. Usa se deschise larg si vedeau toata curtea. Nevoia de spatiu locativ mai mare ii indemna sa iasa, sa treaca dincolo, la lumina. Si totusi nici unul nu schita nici un gest in aceasta privinta. Unul avu o banuiala ca e ziua lui dar nu mai era sigur. Fu singura idee din toata cocina. De dupa usa deschisa isi facu aparitia perechea de cizme. Porcii se retrasesera intr-un colt si taceau ca pestii. Vocea aceea pe care o mai auzisera si-n alte dati le suna bland in urechi. O mana ii impingea usor spre iesire. O alta mana le dadea biscuiti dietetici. Se privira unii pe altii o secunda, doua, apoi iesira. Lumina de afara aproape ii durea si totusi avura puterea sa se uite de jur imprejur. Unul avu o banuiala ca dupa Craciun nu mai e nimic. Fu singura idee de afara.
Si ultima banuiala.
